Revolta țărănească de la Cudalbi – 11 ianuarie 1958

Cea mai mare mişcare ţărănească împotriva procesului de colectivizare

La 11 ianuarie 1958, avea loc în comuna Cudalbi din judeţul Galaţi una dintre cele mai ample mişcări ţărăneşti împotriva procesului de colectivizare, conform Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței.

Sediul Sfatului Popular şi al GAC-urilor „Drumul lui Lenin” şi „Tudor Vladimirescu” au fost devastate, iar cererile de adeziune la colectiv au fost rupte şi incendiate.

În urma intervenţiei autorităţilor comuniste, zeci de țărani au fost arestați. 27 de persoane au primit condamnări cuprinse între 6 ani închisoare corecţională şi 25 de ani muncă silnică, fiind acuzate de delictul de „uneltire contra ordinii sociale” sau de „acte de teroare”.

Totul a început după ce câteva sute de săteni care nu voiau să-și dea pământul la stat au protestat față de sosirea „de la Bucureşti” a unui inginer de cadastru, care urma să facă măsurătoarea pentru trecerea pământului în cooperativa agricolă.

Trupele de Securitate sosite de la Galaţi au făcut arestări în rândul sătenilor, iar Tribunalul Militar al Regiunii Galați îi va judeca și îi va încadra pe cei arestați la „acte de teroare” și „rebeliune” contra statului.

Printre cei arestați atunci a fost Enache Pojoga, care va fi condamnat la 18 ani de închisoare și va fi încarcerat 3 ani la penitenciarul de la Gherla, apoi va fi internat în lagărele de muncă forțată de Stoienești, Salcia, Strâmba, Periprava și Giurgeni. A fost eliberat abia în anul 1964, grav bolnav și nu va mai supraviețui decât trei luni de la eliberare.

Tot din localitatea Cudalbi era și Tache Mistreanu, condamnat la 20 de ani de închisoare, Voicu Nicolae, condamnat la 18 de ani de închisoare și va trece pe la Gherla, Aiud și apoi la Periprava, de unde va fi eliberat în anul 1964 ca urmare a decretului 176 din acel an, dar nu va mai trăi decât un an, scrie tvrinfo.ro.

Un alt locuitor al acestei localități era Vasile Tașcă, cel care va suporta şi el o condamnare la 20 de ani de muncă silnică, fiind eliberat abia după ce va trece prin lagărele de muncă forțată din Salcia și Periprava ori Gherla, unde va suporta un regim strict de „izolare”, într-o celulă fără geamuri, unde va primi mâncare o dată la trei zile, iar în loc de apă i se va da apă cu sare.

Alți numeroși participanți ai revoltei de la Cudalbi vor fi arestați si trimiși în lagărele de muncă din Balta Brăilei, unde în trei saivane de oi erau cazați peste 5.000 de deținuți în condiții total inumane si unde foarte mulți au murit din cauza foamei, extenuării, frigului, ori a bătăilor primite de la gardieni.