Motive de bucurie pentru învățământul din Tecuci

Motive de bucurie pentru învățământul din Tecuci

Rezultatele obținute de către foștii elevi ai unităților de învățământ din Tecuci la admiterea în centrele universitare au devenit în cel mai scurt timp tot atâtea motive de mândrie, atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru sistemul educațional tecucean. 

Duminică, 13 iulie 2025, au fost susținute examene de admitere la Universitățile de Medicină și Farmacie din centrele universitare București și Iași. 

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a fost admisă Alexandra Maria Mitu, absolventă a Colegiului Național „Spiru Haret“ din Tecuci. La examenul de Bacalaureat din acest an, Alexandra a obținut cu cea mai mare medie din Tecuci. 

La Universitatea de Medicină și Farmacie din București au fost admiși Rareș Pădure, Facultatea de Farmacie, și Elena Balcanu, Medicină Generală. Tot la Medicină Generală, dar la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, a fost admisă Oana Pîrvu. Cei trei au absolvit în acest an Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Tecuci. 

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, specializarea Medicină Generală, a fost admisă Bianca Gheorghe. Bianca este absolventă a Colegiului Național de Agricultură și Economie din Tecuci, domeniul Economic. 

Nouă nu ne rămâne decât să îi felicităm și să privim cu mândrie calitatea învățământului tecucean. 


Descoperă mai multe la Zile Tecucene

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.